INTERVIU Ion Lungu, Președinte AFEER: Beneficiarii unei amânări la plata utilităților ar trebui să fie numai consumatorii casnici și agenții economici care realmente sunt în imposibilitate de plată.
- Atragem atenția asupra unui posibil dezechilibru al cash flow-ului furnizorilor care va influența întreg sistem energetic, într-o reacție în lanț, având ca consecință, afectarea continuității în furnizare și a încetării plăților
- AFEER s-a adresat Domnului Klaus Iohannis, Președintele României, printr-o Scrisoare cu caracter deosebit de urgent în contextul stării de urgențe referitor la Legea pentru acordarea unor facilități pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României
Camera Deputaților a adoptat, la finele săptămânii trecute, o lege pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României, o inițiativă a președinților a trei partide din opoziție – Marcel Ciolacu, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu. Conform acesteia, aproape toți consumatorii – persoane fizice și companii – pot cere amânarea la plata utilităților pe perioada de criză în care se află România din cauza pandemiei de COVID-19. Redăm articolul 4, alineatul 1: “La cererea beneficiarului, persoană fizică, afectată direct sau indirect de măsurile impuse de autoritățile competente, pe perioada stării de urgență sau a operatorului economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs, raportat la media celor două luni anterioare, se amâna la plată, pentru o perioada de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile”.
Măsura vine în sprijinul consumatorilor, însă așa cum a fost adoptată, suportă câteva corecții, pe care noi le considerăm abslout necesare pentru o bună funcționare a activităților furnizorilor de energie și a sectorului energetic pe ansamblu, susține Dl Ion Lungu, Președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER. Domnia sa atrage atenția asupra unui posibil dezechilibru al cash flow-ului furnizorilor care va influența întreg sistem energetic, într-o reacție în lanț, având ca consecință, afectarea continuității în furnizare și a încetării plăților. Beneficiarii unei amânări la plata utilităților ar trebui să fie numai consumatorii casnici și agentii economici care realmente sunt în imposibilitate de plată. Să nu se creeze o facilitate aplicabilă tuturor consumatorilor!
În acest context, am adresat câteva întrebări Dlui Ion Lungu, Președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER.
-Dle Lungu, cu ce probleme se confruntă furnizorii de energie electrică în această perioadă?
-Furnizorii se confruntă cu o reducere a cash-flow-ului ca urmare a unor împrejurări, care se manifestă concomitent cu actuala criză, fiind accentuate de aceasta, respectiv: reducerea consumului de energie prin întreruperea totală sau parțială a unor activități ale operatorilor economici - mari consumatori industriali și IMM-uri. De asemenea, prețul energiei pe piața angro a scăzut, ca urmare a apariției dezechilibrului între cantitățile contractate deja prudențial pe piețele angro forward și necesarul de furnizare efectiv. Astfel, o contractare prudentă și un hedging pe produse forward se transformă, în prezent, în supracontractare la prețuri mari, comparativ cu prețurile pe piețele pe termen scurt – Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică, ceea ce determină o revânzare a acestui surplus cu un preț mai mic decât cel cu care a fost cumpărat.
Doresc să mai punctez un aspect: înainte de criza determinată de COVID-19, și sectorul de producere a energiei electrice avea serioase probleme de cash-flow (aduc în atenție actul normativ prin care statul a acordat un împrumut Complexului Energetic Oltenia pentru ca acesta să poată funcționa). Reducerea consumului în această perioadă dificilă are repercusiuni negative și asupra cash-flow-ului producătorilor de energie, ceea ce justifică o acțiune directă a statului pentru a sprijini activitatea de furnizare și nu de a îngreuna activitatea acestora!
-Dle Lungu, cum apreciați măsura de amânare la plata utilităților pentru aproape toți consumatorii, adoptată de Parlament? Cum vor fi afectați furnizorii?
-Mai întâi, doresc să asigur că furnizorii – membri ai AFEER înțeleg situația creată de pandemia de COVID-19, acționează cu răspundere și responsabilitate în această perioadă de criză, susținând astfel activitatea economică a țării. Măsura vine în sprijinul consumatorilor, însă așa cum a fost adoptată, suportă câteva corecții, pe care noi le considerăm abslout necesare pentru o bună funcționare a activităților furnizorilor de energie și a sectorului energetic pe ansamblu. Este știut faptul că furnizorii de energie și gaze sunt singurii care încasează facturile de la consumatorii finali, ce includ valoarea tuturor serviciilor: producere, transport, distribuție, furnizare. În condițiile aplicării unei astfel de măsuri, atragem atenția asupra unui posibil dezechilibru al cash flow-ului acestora care va influența întreg sistem energetic, într-o reacție în lanț, având ca consecință, afectarea continuității în furnizare și a încetării plăților. Efectul lipsei de disponibilități financiare s-ar putea propaga în tot lanțul de activități din SEN, până la producători. Totodată, atragem atenția, că în cazul încetării unor plăți sau insolvenței unor furnizori, este de așteptat și un impact advers la nivelul sectorului bancar, prin efectul clauzelor de denunțare unilaterală imediată de către bănci .
-Ce este de făcut în această situație? Cu ce demers se prezintă AFEER în fața autorităților?
-AFEER s-a adresat Domnului Klaus Iohannis, Președintele României, printr-o Scrisoare cu caracter deosebit de urgent în contextul stării de urgențe referitor la Legea pentru acordarea unor facilități pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României. Am prezentat în această scrisoare o serie de potențiale consecințe cu impact imediat advers în sistemul energetic, pe tot lanțul de producere, distribuție, furnizare.
AFEER a adresat solicitarea Domnului Președinte de a analiza Proiectul de lege care va fi supus pentru promulgare și de a face uz de resorturile legale și constituționale de care instituția Președinției dispune astfel încât decizia finală să fie una benefică pentru securitatea energetică și națională a României în aceste momente.
-Care sunt propunerile Asociației pe care o reprezentați?
-Încă înainte de adoptarea legii de către Camera Deputaților, AFEER a transmis Parlamentului următoarele amendamente:
- aplicarea măsurii amânarii la plată pe bază de solicitare, beneficiarului consumator final, persoane fizice aflate în somaj tehnic și care încasează o indemnizație lunară inferioară salariului minim pe economie, persoane fizice ce desfășoară activități altele decât munca salariată și care nu mai pot fi desfășurate ca urmare a măsurilor impuse de autoritățile competente, și operatori economici care și-au încetat total activitatea, urmare a deciziilor impuse de autoritățile competente
- pentru compensarea deficitului de lichidități datorate amânării la plată, la solicitarea furnizorilor de utilități bancile vor lua măsuri de acordare credite/linii de credit, garantate de stat prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea asigurării lichidității care să le permită continuarea în activitatea de furnizare a serviciilor. Pentru aceste credite/linii de credit dobânda va fi suportată de Ministerul Finanțelor Publice.
Am remarcat că Senatul si Comisia pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputatilor au ținut seama de propunerile noastre, însă avizul Comisiei de Buget Finanțe a Camerei Deputaților a luat în considerare numai propunerea de acordare a creditelor, dar într -o formă care o face mai degrabă neaplicabilă. Iar Plenul Camerei Deputaților a aprobat varianta Comisiei de Buget Finanțe la care a adăugat și o propunere privind definirea consumatorului vulnerabil și a schemei suport pentru acesta, până la 01 Mai, care este de asemenea nerealistă.
Astfel, în opinia noastră, în această perioadă, beneficiarii unei amânări la plata utilităților ar trebui să fie numai consumatorii casnici și agentii economici care realmente sunt în imposibilitate de plată ca urmare a măsurilor impuse de autoritățile competente și nu să se creeze o facilitate aplicabilă aproape tuturor consumatorilor.
Totodată, este de recomandat ca sectorul energetic să se afle în continuare în atenția Guvernului și a celorlalți factori decidenți pentru limitarea efectelor crizei, prin măsuri de sprijin pentru IMM-uri și populație proporționale cu capacitatea realistă a acestora de a le gestiona din punct de vedere financiar, pentru identificarea unor soluții operaționale eficiente!
-Vă mulțumesc!
---
Articol preluat https://www.investenergy.ro