Asociația Furnizorilor de Energie din România
Română English

AFEER și Asociația traderilor de energie electrică din Bulgaria, parteneri la conferința Energynomics “Abordare Regională Sofia: Energia circulă în ambele sensuri”

Energynomics a organizat, recent, conferința “Abordare Regională Sofia: Energia circulă în ambele sensuri”. Conferința B2B, care s-a desfășurat online, a fost  o ocazie excelentă de a interacționa cu cei mai puternici lideri din rândul autorităților publice și al mediului de afaceri din România și din Bulgaria.

La eveniment au participat reprezentanți ai ministerelor de profil din cele două țări, ai Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER și Asociației traderilor de energie electrică din Bulgaria, precum și de la firme cu activitate în domeniu. Din partea AFEER, în calitate de Speaker, a fost invitat Dl Ion Lungu, Președintele Asociației. Domnia sa a prezentat câteva aspecte relevante ale pieței de electricitate din România, făcând referire și la cele mai importante schimbări legislative care impactează activitatea actorilor din sectorul energetic.

Potrivit organizatorilor, în multe cazuri, Bulgaria și România se luptă cu aceleași dificultăți (infrastructura veche, lipsa finanțării interne, modernizarea în curs a piețelor energetice). De aceea soluțiile care au funcționat într-o țară ar putea fi, de asemenea, răspunsul la problemele din țara vecină. Astfel, la conferința Energynomics au fost subliniate preocupările privind posibilitățile de creștere a tranzacțiilor bilaterale de energie și gaze, dar și necesitatea unor abordări comune, regionale și, totodată, au fost  prezentate răspunsuri la provocările de zi cu zi cu care se confruntă afacerile din cele două țări pe teme de maximă actualitate: interconectare, securitate energetică, cogenerare, finanțarea proiectelor energetice, eficiență energetică și producție la consumator etc.