Asociația Furnizorilor de Energie din România
Română English

Reprezentanții AFEER apreciază că, cel mai probabil, prețurile la electricitate și gaze pe piața europeană se vor stabiliza la cotații normale la mijlocul sau chiar sfârșitul anului viitor

Reprezentanții AFEER apreciază că, cel mai probabil, prețurile la electricitate și gaze pe piața europeană se vor stabiliza la cotații normale la mijlocul sau chiar sfârșitul anului viitor

Creșterea prețului la consumatorii finali atât la energie electrică, cât și la gaze naturale, este datorată în principal creșterii prețului de achiziție a mărfii (energie electrică, respectiv gaze naturale). Creșterile înregistrate, îndeosebi în ultimele luni, depășesc cu mult o marjă profitabilă, în unele cazuri chiar și costurile, fapt ce a determinat intrarea în insolvență a unor furnizori importanți, nu numai în România, dar și în alte țări din Europa, au precizat reprezentanții AFEER.

În cadrul unei întâlniri recente cu presa, AFEER a prezentat – într-o serie de slide-uri - evoluții semnificative ale prețurilor și piețelor de energie electrică și gaze naturale.

Alți factori care au determinat creșteri record ale prețurilor la energie și gaze naturale:

  • prețul emisiilor de carbon (CO2). De la un preț de 20 - 30 euro/CO2 în anul 2020, acum vorbim de prețuri de 60 - 70 euro/CO2. Această creștere este reacția automată a ambițiilor de decarbonare asumate de către Uniunea Europeană.
  • creșterea prețului combustibililor
  • majorarea consumului de energie electrică cu cca 8% față de anul anterior
  • lipsa investițiilor pe partea de producție.

Potrivit reprezentanților furnizorilor, motivele majorărilor de preț din lumea întreagă sunt multiple: creșterea cererii de energie odată cu relansarea economiei mondiale, neputința sau chiar limitarea creșterii ofertei de energie și resurse energetice (petrol, gaze, cărbune) a producătorilor mondiali, nivel mult inferior al stocurilor de gaze la nivel european și mondial din cauza iernii trecute, care a fost foarte lungă, etc.

Reprezentanții AFEER apreciază că, cel mai probabil, prețurile la electricitate și gaze pe piața europeană se vor stabiliza la cotații normale la mijlocul sau chiar sfârșitul anului viitor.

„AFEER a propus încă de la început reducerea sau anularea TVA şi a accizei; astfel s-ar fi făcut simplu şi rapid o compensare directă, fără a complica schema de decontare. În plus, modificarea taxării la toţi consumatorii ar fi evitat efectul indirect asupra coşului de consum”, a precizat Laurențiu Urluescu, președinte AFEER, la întâlnirea cu presa.

https://www.afeer.ro/images/_upload/sliduri-12-10-2021-v1.pdf