Este responsabilitatea noastră, a furnizorilor, să susţinem consumatorii pentru o informare cât mai corectă!

"În strategia pentru o Uniune Energetică, consumatorul se află în centrul sistemului energetic. Şi noi considerăm că este responsabilitatea noastră, a furnizorilor, să susţinem consumatorii pentru o informare cât mai corectă, esenţială pentru obţinerea unor oferte cât mai apropiate de nevoile lor individuale. Cu sprijinul companiilor expozante la Târgul Naţional de Energie, dorim să le arătăm consumatorilor că nu doar preţul reprezintă cea mai importantă componentă, ci, în final, valoarea totală a facturii şi a serviciilor oferite”, a declarat în conferinţa de deschidere a celei de a doua ediţii a Târgului Naţional de Energie – AFEER, domnul Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).
“Doar 25% dintre români se consideră suficient de bine informaţi în ceea ce priveşte energia electrică, iar 60% dintre ei plănuiesc să-şi schimbe furnizorul în următoarele şase luni”, a mai spus domnul Ion Lungu.
La actuala ediţie a târgului au fost prezente companiile CEZ Vanzare, Electromagnetica, Electrica Furnizare, E.On, MET Romania şi Tinmar, care, împreună, reprezintă aproximativ 50% din piaţa totală de furnizare din România şi aproape 75% din cea destinată serviciului universal.
De altfel, şi domnul Claudiu Dumbrăveanu, director general în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a declarat că autoritatea va încuraja, prin campaniile pe care le va duce, schimbarea furnizorilor de energie. "Noi am încurajat, vom încuraja atitudinile clienţilor privind schimbarea furnizorilor. În opinia noastră, serviciul universal, aşa cum este el definit pe partea de energie electrică, ar trebui să fie un drept al clienţilor la care aceştia să poată apela oricând au nevoie, dar, totodată, ar trebui să nu devina unicul serviciu pe care ei şi-l permit, ci să fie un serviciu de ultimă instanţă. Noi vom încuraja, prin campaniile pe care le vom duce, schimbarea furnizorilor", a spus Claudiu Dumbrăveanu.
“Ne propunem să nu fim doar furnizori de energie electrică şi gaze naturale, ci parteneri de încredere pentru clienţii noştri”, a spus doamna Cornelia Szabo, preşedintele Directoratului CEZ Vânzare, în cadrul conferinţei de deschidere a Târgului Naţional de Energie.
“Consumatorii trebuie să fie atenţi la oferte, pentru că unele conţin informaţii insuficiente sau chiar false, de aceea trebuie să se informeze”, a spus, la rândul său, domnul Mihai Beu, director comercial al Electrica Furnizare.
“Nu preţul reprezintă, de fapt, elementul principal al unei relaţii corecte cu clienţii”, a spus şi domnul Gheorghe Ignat, director în cadrul companiei E.On din România.
“Electromagnetica vrea ca, în oferta sa, să adauge și alte servicii în afară de furnizare de energie, cum ar fi cele referitoare la eficiență energetică, smart metering sau iluminare publică. Prin ofertele pe care le face, Electromagnetica vrea să scadă presiunea asupra sistemului energetic și să încurajeze consumul în gol și nu pe vârf sau în bandă”, a spus domnul Radu Ionescu.
“Deviza noastră o reprezintă implementarea inovaţiei în piaţa de energie. De aceea şi oferim o gamă largă de servicii. Din experienţa proprie, într-o negociere de 2 – 3 ore cu un client, despre preţul energiei sau gazelor naturale se discută maxim 10 minute”, a declarat domnul Petre Stroe, directorul general al MET România.
”Important este să informăm şi chiar să educăm consumatorii în ceea ce priveşte consumul de energie electrică şi gaze naturale şi să le arătăm avantajele liberalizării pieţei, care aduce cu sine preţuri mai avantajoase faţă de cele practicate în sistemul de serviciu universal”, a spus, la rândul său, doamna Carla Parnica, directorul de comunicare al Tinmar Energy.
“Încurajăm consumatorii să aleagă oferta care se potriveşte cel mai bine pentru modul de consum al fiecăruia”, a spus şi Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat.
AFEER a organizat în perioada 18-20 septembrie, cea de-a doua ediţie a Târgului Naţional de Energie, un demers al furnizorilor pentru o corectă informare a consumatorilor, sub deviza "Fii informat! Alege ce ţi se potriveşte!”.