Laurențiu Urluescu, Președinte AFEER: Problema cea mai mare a furnizorilor este că prevederile OUG 118/2021 nu s-au aplicat/respectat în totalitate, mai exact pe partea de decontare

Pe mecanismul de plafonare nu s-a platit nicio sumă, s-a încasat undeva la 25%-30% din totalul sumelor necesare a fi compensate. Întârzierile plăților creează probleme mari cu cash flow-ul… ne așteptăm la mai multe defaulturi
Ce este pozitiv în situația globală actuală este că ne dăm seama că avem nevoie de independență energetică, fapt neglijat până acum, a afirmat Laurențiu Urluescu, Președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România, invitat în calitate de Speaker la Conferința „Energy NOW”, organizată de Gândul, răspunzând la o întrebare punctuală din partea moderatorului Bogdan Pavel.
Referindu-se la noile măsuri de sprijin pentru consumatori aplicabile cu 1 aprilie, președintele AFEER a spus că, deocamdată, clientul final este avantajat cu această nouă schemă, chiar dacă nu este așa de bună ca cea anterioară, cel puțin pe partea de energie electrică. Urluescu a mai atras atenția consumatorilor că nu trebuie să facă nimic, nu este nevoie să depună niciun document, aceștia beneficiind automat de prevederile OUG 27/2022.
“Însă, în stilul neaoș românesc, noi suntem creativi și găsim soluțiile cele mai complicate, deși era mult mai simplu, pentru atenuarea impactului creșterii prețurilor la energie și gaze naturale, în facturi să aplicăm măsuri fiscale, la fel ca alte țări europene, cum ar fi – de exemplu -o reducere a TVA. Din punctul nostru de vedere, am avut înțelegere la autorități în sensul în care anumite propuneri ale AFEER au fost implementate, din păcate nu și cele care simplificau mai mult procesul”, a afirmat reprezentantul furnizorilor de energie din România, la conferința organizată de Gândul.
Problema cea mai mare a furnizorilor este că prevederile OUG 118/2021 nu s-au aplicat/respectat în totalitate, mai exact pe partea de decontare. “Furnizorii au respectat prevederile legale, însă - în baza datelor primite de la membrii AFEER – până luni, 4 aprilie, pe mecanismul de plafonare nu s-a platit nicio sumă către aceștia. Ministerul Municii a plătit pentru mecanismul de compensare, iar la cel de exceptare s-au făcut plăți parțiale. Până acum, s-a încasat undeva la 25%-30% din totalul sumelor necesare a fi compensate. Întârzierile plăților creează probleme mari cu cash flow-ul, devine din ce în ce mai dificilă accesarea creditelor de la bănci, mai ales pentru furnizorii mici și mijlocii”, a prezentat Urluescu.
Urmare a acestei situații, peste 20 de furnizori de gaze naturale au renunțat la licența de furnizare și sunt și furnizori de energie electrică în această situație. Ne așteptăm la mai multe defaulturi, a mai spus Laurențiu Urluescu. Cu cât recuperarea ajutorului dat de către furnizori se va prelungi, cu atât presiunea devine mai mare, coroborat cu faptul că băncile nu vor mai oferi credite, fapt ce va conduce la suspendarea multor business-uri atât pe furnizare de energie electrică, cât și pe gaze naturale. Într-adevăr, consumatorii nu sunt întrerupți, ei fiind transferați la FUI, întrebarea care se pune este câți consumatori vor putea prelua și aceste companii?!
Potrivit președintelui AFEER, pe termen lung, toate aceste probleme ale furnizorilor vor afecta pe consumatori. După finalizarea schemei de sprijin, în situația în care vor fi mai puțini furnizori, competiția va scădea, cu impact negativ la consumatori. Furnizorii au dovedit că sunt jucători activi în piața energiei, cu experiență, iar competiția fiind acerbă induce interesul acestora să achiziționeze energie cât mai ieftină pentru clienții din portofoliu.
În opinia lui Urluescu, până în luna martie 2023, ar trebui regândită schema de sprijin, în caz contrar impactul la consumatori va fi mare. Sperăm cu toții la o reducere la prețul energiei în 2023, însă vedem pe piața forward că lucrurile nu arată chiar așa. Pentru livrarile în cursul anului 2023, pe parte de gaze naturale, se observă în ultima perioadă o reducere a prețului, față de începutul lunii martie când era 90 euro/MWh s-a ajuns la 70 de euro/MWh. La energie electrica însă, prețul era la început de martie 160 euro/MWh și s-a ajuns acum la 183 euro/MWh.